Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

1 an de Policlinica Socială Sala Palatului, dedicată persoanelor cu venituri foarte mici

Peste 2000 de persoane cu venituri sub 800 de lei au beneficiat de servicii medicale integrate gratuit sau la prețuri foarte mici, în cadrul Policlinicii Sociale Sala Palatului, aparținând Fundației Policlinici Sociale Regina Maria.

Cu ocazia împlinirii unui an de la înființare, echipa Fundației a organizat Săptămâna Porților Deschise la Policlinica Socială Sala Palatului, ocazie cu care a anunțat rezultatele primului an de la înființare:  peste 4700 de prezentări, din care peste 2000 ale persoanelor cu venituri sub 800 de lei pe lună și 1780 cu venituri sub 1600 de lei pe lună.

Evenimentele organizate în această săptămână au avut invitați de marcă – domnul Prof. Dr. Miron Bogdan, Prof. Dr. Pavel Chirilă, doamna Maia Morgenstern, sponsori și prieteni ai Fundației. Cu ocazia acestei aniversări, Fundația a lansat și un nou concept: “Fă-te bine făcând bine!”, prin care invită orice persoană care vrea să ajute pacienții sociali ai Fundației prin plata unui serviciu medical la preț de listă. Astfel, oricine achită costul întreg al unui serviciu medical, ajută în acest fel până la trei pacienți sociali.

“Nu cunoaștem destul activitatea Policlinicilor Sociale, cred că ar trebui ca toată lumea să vă ajute să vă faceți cunoscute țelurile și idealurile, precum și modul în care reușiți să vă atingeți înalta misiune nobilă pe care o aveți în fiecare zi, cea de a ajuta oameni. Ar trebui să cunoaștem și toate greutățile cu care vă confruntați, pentru a fi un exemplu, pentru a fi un model, pentru ca lumea să poată pune umărul, să ajute. Astăzi ne bântuie pe toți neîncrederea, reținerea, însă cunoscându-vă realizările de până acum și ambițiile, vom putea să facem lucruri bune împreună”- a precizat doamna Maia Morgenstern la evenimentul de aniversare a unui an de existență a Policlinicii Sociale Sala Palatului.


“Cu ocazia împlinirii unui an de la inaugurarea celei de-a doua policlinici sociale, cea de pe Strada Ion Câmpineanu, nr. 23, aș vrea să le mulțumesc tuturor sponsorilor și prietenilor Fundației Policlinici Sociale Regina Maria că ni s-au alăturat în acest demers de a le oferi sănătate persoanelor cu venituri mici și foarte mici”, a adăugat Dr. Wargha Enayati, Președintele Fundației Policlinici Sociale Regina Maria.

Policlinicile Sociale, o mână întinsă pentru persoanele fără venituri sau cu venituri foarte mici

În București există peste 6.000 de persoane fără adăpost, iar peste 200.000 de persoane nu beneficiază de asigurările de sănătate. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei relative, cu un procent de peste 25%, în București rata sărăciei relative fiind de 3% din totalul populației. Datele Ministerului Muncii și Institutului Național de Statistică arată că în Capitală există aproximativ 10.000 de persoane care pot fi considerate sărace iar 12,9% din populația din București – Ilfov se confruntă cu excluziune la sănătate.

Pentru a veni în întâmpinarea acestor persoane, Fundația Policlinici Sociale Regina Maria a inaugurat două policlinici sociale: cea de la Baba Novac, care are în prezent peste 1800 de pacienți, persoane fără venituri și fără asigurări medicale și cea de la Sala Palatului, care vine în completarea serviciilor medicale oferite în prima Policlinică Socială, adresându-se persoanelor cu venituri foarte mici (sub 800 de lei) și mici (800 – 1600 de lei). Fondurile strânse astfel vor asigura sustenabilitatea proiectului pe termen lung si, în timp, vor asigura și o parte din fondurile pentru susținerea Policlinicii Sociale Baba Novac.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.