Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Piaţa tichetelor sociale pentru grădiniţă tinde spre 60% din potenţial

La nivel rural, programul a fost implementat în proporţie de aproximativ 80%

Conform estimărilor companiei Up România (noua identitate a Chèque Déjeuner România), valoarea pieţei tichetelor sociale pentru grădiniţă, după primul an de la demararea programului guvernamental “Fiecare copil în grădiniţă”, se apropie de 60% din potenţialul evaluat la începutul anului 2016, de către Guvernul României. Legea bugetului de stat nr. 339/2015 prevedea un buget de 55.500.000 lei.

Up România a încheiat contracte cu peste 900 de primării din toate judeţele României, iar implementarea programului în mediul rural este de aproximativ 80%. ’’La aproape un an de la introducerea tichetelor sociale pentru grădiniţă constatăm deschiderea tuturor actorilor implicaţi pentru ca acest program să crească, astfel încât tot mai mulţi copii provenind din familii defavorizate să beneficieze de educaţie timpurie, baza pentru un start bun în viaţă. Considerăm că în anii următori gradul de implementare va atinge nivelul optim, în special dacă se va aplica în același ritm, ținând cont și de toate ajustările legislative survenite.”, a arătat Elena Pap, directorul general al Up România.


Din discuţiile cu autoritățile locale, a crescut considerabil frecvenţa copiilor care erau deja înscrişi la grădiniţă. În ceea ce privește copiii care nu participau anterior la cursurile învăţământului preşcolar, aceștia au intrat în program într-o măsură destul de mică. Astfel, pentru un succes mai mare al programului, trebuie găsite soluţii pentru o mai bună activare a asistenţilor sociali care joacă un rol cheie în informarea şi includerea copiilor din medii defavorizate ce pot beneficia de tichetele sociale pentru grădiniţă. Pe de altă parte, a fost semnalată și categoria copiilor ai căror părinţi muncesc în străinătate. Persoanele în grija cărora au fost lăsați, spre exemplu bunicii, nu au procură pentru a-i înscrie în program, deși conform condițiilor legislative se încadrează.

„Succesul programului este întărit şi de cererea unităţilor administrative care doresc extinderea acestuia la nivelul claselor 1-4 şi chiar 1-8.’’, a mai spus Elena Pap.

De-a lungul acestui an, programul a fost adaptat pentru a răspunde cât mai concret nevoilor persoanelor aflate în dificultate. Inițial, legislația includea copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani. Ulterior, s-a extins acest interval pentru ca și copiii de 2 ani înscriși la grădiniță, respectiv cei care au împlinit 6 ani în timpul anului școlar, să poată beneficia de acest tip de tichete sociale.

În plus, tichetele se pot primi şi pentru perioada vacanţei, a zilelor libere acordate prin lege şi pentru “săptămâna altfel”, nu doar în lunile de cursuri. O altă ajustare importantă este faptul că documentaţia de înscriere se poate depune şi în timpul anului şcolar, nu doar la început.

Conform Legii nr. 248 / 2015 şi normele metodologice aferente, copiii preșcolari din familiile defavorizate pot beneficia de un stimulent sub formă de tichet social pentru grădiniță în valoare de 50 de lei pe lună. Condiția pentru a primi acest beneficiu este dovada înscrierii la grădinită, frecvența, precum și faptul că venitul lunar pe membru de familie nu trebuie să depăşească 284 lei (de doua ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoana singura, prevazut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările si completările ulterioare). Aceste tichete pot fi folosite pentru achiziția de alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse de igienă, articole pentru şcoală.

Up România a încheiat parteneriate la nivel naţional cu magazine din toate domeniile solicitate de legislația aferentă. Din datele deținute de compania emitentă, aproape 90% din tichetele sociale de grădiniţă se folosesc în special pentru achiziţionarea produselor alimentare.

Tichetele sociale pentru grădiniţă pot fi personalizate în funcție de opțiunea autorității contractante cu sigla instituţiilor responsabile şi pot include mesaje special gândite pentru beneficiari. De asemenea, Up România vine în sprijinul instituțiilor asigurând consultanță pentru o implementare simplificată și informând permanent persoanele implicate cu privire la modificările legislative apărute. De asemenea, prin parteneriatul încheiat, administrarea sistemului este eficientă la nivelul fiecărei etape: comandă, livrare, distribuire și returnarea tichetelor neutilizate.

Tichetul social pentru grădiniţă vine ca o continuare a strategiei companiei de a dezvolta produse sociale care contribuie la creşterea puterii de cumpărare şi, implicit, a calităţii vieţii pentru persoanele defavorizate. Stimulentele educaţionale acordate sub formă de tichete sociale pentru grădiniţă prezintă avantaje nete faţă de o alocare directă de bani prin faptul că: se reduc considerabil cheltuielile administrative, se asigură o garanţie în privinţa utilizării corecte a fondurilor alocate, se poate monitoriza utilizarea lor în reţeaua de magazine special construită de Up România, se asigură returnarea şi rambursarea acestora, se susţine comerţul local de proximitate.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.