In comentariul sau din Cotidianul de azi, Costi Rogozanu ofera o viziune personala asupra topului 100 de femei, anuar deja traditional al “Capital”. Spre rusinea mea, n-am apucat sa-l frunzaresc, stiu doar ce se scrie despre el. Am citit insa sute de alte anuare si recunosc accentele si frazarile limbajului de care pomeneste editorialistul, limbaj pe care l-am deplans si aici pe blog si-n alte contexte.

M-a frapat insa o fraza, care este legata, ce-i drept pe un traseu sinuos, cu o mai veche idee de insemnare:

“Aceasta frica de a vorbi natural este una permanenta in spatiul public
romanesc. Si cei care par ca vorbesc natural fac de obicei politica
sefului fara perdea. Frica se invata din frageda tinerete si se
transmite din sef in subordonat. M-a deranjat mai mult acest tip de
discurs decit criterii oarecum superficiale (sau superficial expuse) de
evaluare.”

Este vorba de raspunsurile pe care aceste doamne, aflate totusi la varful piramidei afacerilor din Romania, le dau la intrebarile despre ele insele. Spre deosebire de dl. Rogozanu, nu le pot invinui. Este greu sa vorbesti sau sa scrii despre tine insati. O stiu din indelunga si repetata experienta. Nu ma blocheaza compunerea de replici sau paragrafe biografice despre altii, dar cele despre mine insami sunt intarziate si chinuite. Astfel, de vinerea trecuta incerc (printre picaturi) sa alcatuiesc un paragraf biografic si sa raspund la niste intrebari din partea organizatorilor Galei Societatii Civile, din juriul careia am acceptat sa fac parte. Un paragraf de 70 de cuvinte care sa insoteasca un articol scris pentru Tarom Insight m-a costat doua zile, mai mult decat articolul propriu-zis.

De ce cred ca e greu sa te prezinti pe tine insati:
– din modestie, reala sau falsa. Cuvintele laudative pe care le folosesti despre altii ti se par exagerate sau false atunci cand ti le aplici tie insuti, ai senzatia de impostura.
– din cauza surplusului de informatie. Pentru a gestiona relatiile si sutele de cunostiinte, cred ca ne-am obisnuit sa “fisam” cumva oamenii, asociind numelui o serie de descriptori si pareri. O avem astfel pe amica mea Loredana, tanara si creativa, curajoasa initiatoare a primului portal de PR din Romania. (da, chiar PR Wave)
Mai pot spune despre ea ca isi conduce propria firma, ca scrie provocator fara a fi incisiva si ca are o politete innascuta si infailibila chiar si in fata celor mai enervante taceri (pe blog) ale mele. Iar aceste cuvinte imi evoca imaginea Loredanei, care se completeaza apoi cu alte detalii de context, din interactiunile cu ea, din felul ei de a scrie. Dar primul pas e aceasta “fisa”.  Insa despre mine…cum sa ma fisez pe mine, cu stilul, pasiunile, pisica, modul in care folosesc “culori colorate” in agenda pentru managementul timpului, alergia la castraveti, modelele pozitive si amintirea experientelor care-ti strepezesc dintii, intr-un paragraf sau chiar o pagina de interviu? Imi este greu, si mi se pare o tradare sa-mi ciuntesc fiinta la cateva cuvinte.
– din cauza perceptiei gresite privind asteptarile. Stiu ca voi fi apostrofata pentru aceasta observatiei, insa trebuie sa spun ca limbajul de lemn este uneori singurul util. Exista medii in care, dintr-un motiv sau altul, folosirea cuvintelor elevate in locul celor simple, repetarea unor locuri comune ale managementului sau comunicarii cu un aer de “Evrika” sunt necesare pentru a fi acceptat ca partener de discutie. Altii cred ca managerul trebuie sa se distanteze prin toate, inclusiv limbaj, sau ca trebuie sa isi asume o umilinta si o “recunostiinta” fata de echipa ce fie nu sunt reale fie nu-i stau in fire. Si de dragul de a fi bine perceputi imbratisam, mai mult sau mai putin competent, rolul pe care credem ca trebuie sa-l interpretam.

Ce ar trebui sa facem pentru a comunica mai bine despre noi insine:
1. Sa iesim in afara noastra: sa incercam sa ne privim obiectiv, asa cum ne-ar vedea altii. Sa intelegem ce din personalitatea si abilitatile noastre ne face memorabili pentru cei cu care interactionam.
2. Sa ne exprimam asa cum suntem: ceea ce nu inseamna sincopat si agramat, ci sincer, dand glas perceptiilor noastre privind realitatea si nu insirand raspunsuri care ne par dezirabile. Iar daca ni se pare ca perceptiile noastre ne pot prejudicia imaginea, nu ne cere nimeni sa ne facem rau, insa putem sa le trecem pur si simplu sub tacere, nu sa oferim raspunsuri conserva, duhnind a plastic.
3. Sa filtram informatiile in functie de public, adica sa ne obisnuim sa ne gandim si la noi insine ca la un produs ale carui calitati difera in functie de publicul care il pretuieste. Pentru o prezentare de training, CV-ul meu vorbeste de experienta si instruirea mea ca trainer, pentru cea legata de ONG-uri, vorbesc de rezultatele in sector si de opiniile privind acesta, etc.
4. Sa fim coerenti in imaginea pe care o construim prin relatarile si declaratiile noastre. Faptul ca descoperim aspecte diverse din caracter si experienta nu insemna ca putem oscila intre a ne prezenta ca un geniu vizionar si un om cu remarcabile aptitudini de analiza post-mortem a fenomenelor. De exemplu, am primit deunazi un CV cu deja “obligatoriul” si nesuferitul mini interviu. CV-ul imi construia imaginea unui om de vanzari, prin experientele relatate, prin obiectivul de cariera declarat, prin rezultatele subliniate. Insa la departamentul in care s-ar potrivi acum, omul mi-a spus resurse umane, “pentru ca-mi place sa lucrez cu oamenii si sa-i ajut sa-si gaseasca drumul in viata”. Cu siguranta, ambele sunt cai profesionale valide, dar alaturarea celor doua obiective diferite submineaza credibilitatea prezentarii. E nevoie sa fim coerenti.
5. Sa spunem ceva care merita auzit. Desigur, e mai putin posibil intr-un bio, mai mult in eseurile si declaratiile despre noi insine, despre cariera si valorile noastre, insa acest sambure de intelepciune, relevanta sau iluminare e ceea ce ramane in mintea celui ce citeste despre noi, si nu facultatea terminata acum 20 de ani sau frazele calchiate dupa altii.

Sa luam declaratia atat de suparatoare pentru Costi Rogozanu: “Lectiile pe care le-am invatat de la subordonatii mei s-au numarat
printre cele mai mari impliniri in 2006, si anume ca trebuie sa
investesti in oameni si sa gasesti mereu solutii“. Cum vi se pare urmatorul text, descoperit intr-un link din blogul Monicai J:


When I was a small boy my father bought me two pairs of shoes; one at two and one-half dollars and the other at five dollars.


“My son,” he said, “I want you to wear these two pairs of shoes on
alternate days, and watch them carefully. Later on I will ask you to
tell me about them.”

Without understanding at all what he had in
mind I wore the two-and-one-half-dollar pair on Monday, the five-dollar
pair on Tuesday, and continued to give them equal service for about six
months. At the end of that period I reported that the cheaper shoes
were worn out.


“How about the other pair?” he asked.


“Here they are,” I answered; “I’ve had them half-soled and they are as good as new.”


He nodded his head, as if he had expected this information.

“I bought those shoes for a special purpose,” he
told me; “and I want them to be a lifelong lesson to you. There are
just two grades of commodities in the world: the best — and the
others. My experience is that it pays to buy the best; and what applies
to things applies equally to men. Pick out the best men for employers;
and when you get along in life pick out the best men for employees.
never mind what the price mark may be; the question is, what service
will they deliver, and how long will they wear?”

I NEVER forgot that homely incident; but not until
years later did I understand its full significance. The five-dollar
shoe has a lot more wear in it because there was a lot more work
in it. Even fine material, carelessly put together, will not make a
fine shoe; but if material which is of just average quality is
fashioned with special care and attention, it will result in a quite
superior article.

What my father was trying to teach me was this:
God Almighty, in fashioning his most useful men, often works slowly
with quite common stuff. Now and then He turns out a quick job of
superfine materials — a genius who really delivers the goods. But most
of His better grade line is ordinary in everything except the extra effort, and dogged determination, which have given it a finer texture and finish.

Asta da lectie de impartasit cu altii, nu? Apropo, intregul text, intitulat “De ce nu angajez oameni straluciti“, e o adevarata lectie de management. Ba mai exista si un paragraf despre comunicare, asupra caruia voi reveni cu siguranta.

Powered by ScribeFire.

Share