In Banii Nostri de luni a aparut un articol intitulat “Responsabilitate sociala confidentiala?” care mi-a readus in minte una din temele pe care le-am abordat frecvent in acum defunctul meu blog de responsabilitate sociala, cel al raportarii CSR, al transparentei in activitatea de acest tip. Am povestit adesea cunoscutilor exeperientele prin care am trecut, impreuna cu o alta colega, Carmen, atunci cand realizam pentru o alta publicatie o pagina de responsabilitate sociala, care erau dificultatile pe care le intampinam in a obtine informatii reale, care sa se preteze la analiza, cat de greu era sa ai date, dovezi de impact, orice altceva decat declaratii si opinii ale comunicatorilor sefi din compania respectiva. Aporpo, uneori nici acelea nu ne erau oferite. Situatia s-a mai imbunatatit, dar nu intr-atat incat sa nu apara titluri precum cel din Banii Nostri. Mai mult, la un eveniment organizat ieri, Forumul Donatorilor, lansand topul filantropiei corporatiste remarca aceeasi reticenta de a comunica despre CSR, cu atat mai mult in termeni cuantificabili.

Dincolo de specificitatea CSR, de dificultatile in a sincroniza definitia companiei despre CSR si cele ale presei, mediului academic sau ONG-sist, sau chiar cel al altor companii, chestiunea tine de comunicare si PR.

Atunci cand te lansezi in CSR, ar fi bine sa iti asumi si comunicarea. altfel nu faci bine decat pe jumatate.

Dixit.

Companiile responsabile sunt deseori acuzate ca folosesc actiunea sociala ca o forma de PR oarecum necinstita pentru ca se apeleaza la cazuri dramatice sau situatii dificile pentru a crea bunavointa fata de compania care se implica in a le rezolva. Altii le acuza pentru lipsa de substanta a interventiei. Realitatea este insa ca beneficiile de imagine ale unei companii responsabile acum, in Romania, sunt destul de mici, cu mult mai mici decat cele rezultate din PR-ul traditional sau din advertising. De vina e un cadru legal incalcit, o presa avida de publicitate platita, dar in acelasi timp atenta sa nu incalce diverse norme ce asimileaza orice mentiune a unei companii cu publicitate (astfel incat unii sau altii sunt cazati “intr-un hotel de Bucuresti”, cei care isi dau cu parerea sunt “reprezentant companie IT”, pentru o stire trunchiata si jumatate inutila) s.a.m.d. Realitatea e si ca interveniile companiilor, mai generoase financiar, sau cu posibilitati de multiplicare mai mari, sunt uneori la fel sau mai de impact decat cele ale ONG-urilor, sa nu mai vorbim de cele statale.

Dar acuzele sunt generate de secretomania care guverneaza comunicarea despre CSR. Inteleg impulsul frumos de a nu-ti face publicitate pe spinarea problemelor sociale, insa daca ti se cere informatia de catre presa, daca stii ca ea va fi cuprinsa intr-o analiza agregata, daca poti beneficia de expunere fara lauda de sine, mi se pare un pas fundamental de comunicare sa dai informatia care ti se cere.

PR-ul este esentialmente crearea increderii. Insa reticenta, oricat de justificata, ascunzisurile, mai ales atunci cand actionezi in scopuri nobile. nu creeaza incredere ci suspiciune. Si acuze.

Share