Am mai scris despre parerea proasta pe care contactul nemultumitor cu unii PRi a consolidat-o in mintea jurnalistilor. Am scris cu tristete, fiindca fac parte dintre PR-ii care-si iubesc profesia si vor ca ea sa fie respectata, si ei sa fie respectati la randul lor.

Abia revenita din concediu (asa se explica si tacerea blogului) am citit un editorial in Media&Advertising in care PR-ii sunt din nou vituperati. Si daca lucrurile stau chiar asa cum sunt relatate in articol (lipsa de cunostinte, reactii inadecvate la cererile presei), atunci unii PR-i chiar merita infierarea.

Am scris la un moment dat pentru un newsletter, un articol despre cele 10 porunci pentru a fi “iubit” de ziaristi. Din acestea se desprind, dupa parerea mea, 3 pacate capitale:

1. Inacessibilitatea. “Ati apelat casuta vocala a abonatului 07………… Lasati mesajul dupa semnalul sonor.” “Buna, sunt Tuti, si chiar nu ma poti gasi acum, dar lasa-mi un mesaj dupa semnal, si te sun eu.” Si Tuti nu mai suna, si termenul de predare se apropie, si ziaristul se enerveaza, si compania pierde posibilitatea unei expuneri gratuite in valoare de mii de dolari (daca nu ma credeti, vedeti cat costa un advertorial fara insemnul P). Eu ii sfatuiesc pe cei pe care ii trainez in PR ca daca sunt sunati de un reporter, sa raspunda imediat, sau sa revina in maximum 15 minute, pentru ca ziaristii au termene stricte, si uneori suna doar cu putin inainte de expirarea acestora. Iar daca te ocupi de PR a fi accesibil inseamna si a te asigura ca presa are telefonul tau mobil, pe care poti fi gasit si seara sau in weekend.

2. Indisponibilitatea. “Adica cum maine la 10? E prea devreme, hai sa ne vedem la 12, cand imi revin si eu dupa cafeaua matinala”. “Nu, nu pot nici azi, nici maine, iar vineri plec in concediu. Saptamana viitoare se poate?” Sa fii PRist si sa vrei articole gratis inseamna sa fi disponibil pentru interviuri cand poate ziaristul, nu cand poti tu, sa ii oferi toate materialele de care are nevoie (grafice, fotografii, etc.) in formatul de care are nevoie, sa il intrebi tot timpul “Cum pot sa va fiu de folos?”, si nu sa trebuiasca sa fii tras de limba ca sa spui cum il cheama corect pe seful tau, sau de cand s-a infiintat firma.

3. Neseriozitatea. Sa fii PR inseamna sa-ti tii promisiunile. Daca se promite un raspuns pana la 17.30 el trebuie trimis pana la 17.30, daca se promite un text de 400 de cuvinte, el trebuie sa aiba 400 de cuvinte, etc. E un pacat greu, de care ne facem multi dintre noi vinovati, si nu neaparat din incompetenta, ci si pentru ca nu ne estimam bine timpul, nu suntem proprii nostri stapani, sau datorita problemelor tehnice care, conform legilor lui Murphy, apar negresit in momentele cele mai putin oportune. Important insa e sa te sfortezi sa nu fi neserios, sa te tii de promisiuni, sa anunti daca nu le poti implini, mai ales in relatia cu presa.

Predic. Pontific. Insa terfelirea credibilitatii PR-ilor din propria noastra vina ma supara. Exista solutii pentru orice impas: de timp, de informatie, de reprezentare. Insa noi suntem primii care ar trebui sa stim ca, o data pierduta, credibilitatea se recastiga extrem de greu. Si-atunci?

Share