Ma ingrijoreaza
Astazi citeam, ca in fiecare zi, Cotidianul, si-am dat peste un articol intitulat Public Relation, in care autoarea isi relata experienta cu PR-ul si PR-ii (de televiziune) in termeni nu foarte incurajatori pentru noi cei ce facem aceasta profesie. In urma cu circa o luna in Jurnalul National, suplimentul de amenajari interioare, aparea un editorial suparat pe aceeasi tema, din nou destul de critic la adresa felului in care responsabilii de relatii publice din diferite firme trateaza jurnalistii. Cuplat cu datele studiului Media Interview publicate in urma cu doua luni de Averea, se creioneaza un portret destul de sumbru al imaginii pe care, ca profesie, o avem fata de mass-media. Pe cand invatam notiuni de baza in PR, mi s-a spus ca la baza stau urmatoarele principii:
- Gandeste ca un jurnalist – cum decide el ce are valoare de stire, si cum se potriveste materialul cu profilul si politica editoriala a publicatiei
- Da informatiile cat mai onest si mai complet cu putinta, si intotdeauna la timp
- Nu cere jurnalistului controlul materialului, pentru ca nu are voie sa ti-l dea si va fi si jignit de lipsa ta de incredere si transparenta. (Din studiile mele de jurnslitica imi aduc aminte de altfel cat s-a insistat pe a nu da materialul finit catre surse, fiind acceptabila doar verificarea citatelor stricte apartinand sursei.)
Se pare ca aceste principii nu sunt universale in PR, mai ales cel din urma. Dar in absenta lor se erodeaza relatia dintre jurnalist si PR, increderea care trebuie sa existe pentru a putea colabora, reputatia profesiei. Si aceasta ma ingrijoreaza.
Cele 3 puncte de bun simt cred ca sunt la indemana celor care macar pentru o vreme au fost ei insisi jurnalisti. Un asemenea Pr-ist devine un fel de tampon intre insistenta solicitarilor si a rezistentei tipice a mebrilor companiei pentru/in care isi desfasoara activitatea.
Desi companiilor le place sa apara la gazeta, le-ar placea inzecit sa apara numai si numai ce le este convenabil sa comunice, incercand mereu sa tina o relatie unilaterala de superioritate fara de ziaristi, pe principiul “ei au nevoie de noi!”. Pentru cei care venim din gazetarie ne este lesne de inteles ca asa ceva este imposibil. Si noi suntem cam singurul liant si modul prin care se poate crea o relatie bilaterala, de respect si colaborare.
Mie imi este foarte greu sa ma dezvat de practicile jurnalistice, chiar daca m-am adaptat si baricadei PR-istilor. Cele mai grele momente sunt acelea cand desi apreciezi ca anumite raspunsuri furnizate ziaristilor nu ar avea de ce sa-ti afecteze negativ clientul si totusi acesta il tine pe Nu in brate. Aici esti nevoit sa apelezi la relatia pe care singurel ti-ai construit-o cu presa, straduindu-te sa le explici ca nu esti importiva lor dar clientul nu-ti permite acea colaborare la acel moment.
Companiile ar trebui sa acorde presei mai mult credit. Nu ma refer la segmentele care conduc goana dupa senzational si pompierisme, ci la colaboratori mai noi sau mai vechi care si-au dovedit profesionalismul. Fara presa Pr-ul si toti specialistii in imagine, fie-le numele cum le-or fi, nu si-ar mai gasi rostul. Am trai intr-o lume a cenzurii autoimpuse, fara canale care sa duca mesajele advertoriale sau nu catre publicul tinta.
Personal ma simt foarte mandra, fara strop de modestie, ca am reusit sa consolidez o relatie durabila cu presa. Un anume client a avut o solicitare pe ultima suta de metri, iar fara sprijinul si deschiderea reprezentantilor media ad hoc-ul sau n-ar fi avut nici un impact. De ce sunt mandra? Pentru ca acesti gazetari au raspuns prompt invitatiei facute cu accente mult mai personale, nu racitura specifica unei bucatele de carton… Si deoarece de cele mai multe ori am avut posibilitatea sa le facilitez indeplinirea meseriei, ei m-au rasplatit la randul lor cu o prezenta foarte numeroasa.
Repet, PR-istul nu trebuie sa dea niciodata cu piciorul colegilor ziaristi. Niciodata o relatie nu este unilaterala si s-ar putea ca PR-istul sa aiba mare nevoie de sprijinul gazetarilor. Chiar daca nu umbla mereu la taioare, costume cu cravata si genti diplomat, ziaristii (profesionisti) merita tot respectul nostru. Munca lor este de cele mai multe ori o batalie data cu ingustimea mintii, poate uneori si mai dificila decat cea cu care se confrunta un PR-ist!
Multumesc colaboratorilor din presa si marturisesc ca uneori simt lipsa implinirii pe care numai gazetaria ti-o poate da.
http://www.veikko.ro